Unul din lucrurile care mi-au placut in Bruxelles a fost faptul ca la fiecare coltisor era un om cu un instrument care iti usura plimbarea si te inalta pe culmile visarii. Acest cantaret m-a impresionat enorm. Ascultandu-l, imi doream ca toata lumea, tot orasul sa amuteasca, sa se opresca timpul in loc, sa evadez din propria-mi mizerie cotidiana. Am reusit sa ma detasez de cei din jurul meu si am ramas doar eu cu melodia. Ma simteam ca intr-un film american tipic de Craciun, in care Eu eram personajul principal, iar aceasta melodie era pentru mine. Doar ca nu era niciun El care la sfarsitul melodiei sa vina si sa-mi sopteasca ceva dulce. Miss those times :(
Am vrut sa uploadez filmuletul aici, direct, dar se incarca greu, asa ca l-am incarcat pe youtube ca a fost mai usor :))
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
pai aveai un EL...dar era in Constanta...sau Medgidia:))
RăspundețiȘtergereda, dar vroiam sa fie acolo, cu mine
RăspundețiȘtergereeee ...a fost..cu gandu:)) (sau poate nu..)
RăspundețiȘtergerecu gandu la pocker sau ce?:))
RăspundețiȘtergere