"Te urasc" astea au fost primele cuvinte pe care mi le-ai zis. Si ca sa fiu sincera, singurele care au contat. Ce mi mai pasa de alte fraze fara sens, poate, cand cele 2 cuvinte au spus totul?
Iar eu acum imi pun aceeasi intrebare la care n-o sa mai primesc vreun raspuns "de ce"? Si trebuie sa recunosc ca-mi lasa un gust amar acest "de ce", pentru ca stiu foarte bine de ce, dar nu pot sa recunosc. De fapt, noi n-am fost niciodata doi. Nu, nici macar unul singur amandoi. Am fost Tu si Eu. Eu, cea care am ramas aici si Tu, tu care ma urasti.
Mai ziceai ceva de general...ce banal! Nici macar n-ai avut curajul sa fii un soldat in inima mea si tu vrei sa fii general. Da, retrage-te, fugi, de sentimente, de mine. Asa o sa faci mereu, daca zambetul meu inocent nu te-a facut sa te schimbi, nimic altceva nu te va face.
Nici aceste cuvinte moarte, dintr-o limba moarta, rascolita din dorinta de te determina sa nu faci acel pas gresit, nu cred ca-si au vreun rost.
Dar stii ceva? Este ciudat cum dragostea seamana mai mult cu ura, decat cu prietenia, asa ca uita-te mai bine in inima ta si vezi daca nu cumva te-ai pierdut undeva in infinit, printre rautati....printre egoisme.
Look at us...I'm frozen and you're dead...and I love you
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
as avea si eu o intrebare! despre cine este vorba aici? :D
RăspundețiȘtergere