Pe culmile disperarii

"Pe culmile disperarii" este prima carte a lui Emil Cioran, scrisa la varsta de 23 ani, carte care a fost distinsa cu "Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati" si premiul "Tinerilor Scriitori Romani". Am citit-o si eu si s-a dovedit a fi exact ce ma asteptam. Din filmul "Apocalipsa dupa Cioran", am observat pesimismul lui nemasurat si nici in aceasta carte pesimismul lui nu dispare. Mi-a placut, desi nu sunt de acord in toate privintele cu ideile lui. Obsesii, pardon ("Eu nu am idei, ci obsesii.Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prabusit din cauza ideilor"E.C.) El a promovat sinuciderea si multe alte idei nesanatoase si el a murit bine merci la batranete. Daca s-ar fi sinucis ar fi devenit scriitorul meu preferat, pentru ca atunci chiar ar fi crezut cu tarie in ideile sale. Ce nu mi-a mai placut au fost partile in care se contrazicea singur: la inceputul cartii se intreba de ce trebuie sa traim toti impreuna si de ce nu ne am retrage fiecare intr-un coltisor al nostru fara sa mai avem de a face unul cu celalalt(chiar asa - de ce?):"Nu stiu absolut deloc pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea asta, pentru ce trebuie sa avem prieteni si aspiratii si visuri. N-ar fi de o mie de ori ma preferabil o retragere intr-un colt indepartat de lume, unde nimic din ceea ce alcatuieste zgomotul si complicatiile acestei lumi sa nu mai aiba niciun ecou?" ; iar pe la sfarsitul cartii spune ca are mai multa admiratie pentru oamenii care-si traiesc viata, pentru cei care o pretuiesc, decat pentru asceti, pentru acei care renunta la viata pentru a sta singuri si a medita "Inteleptul nu traieste nimic si nu simte nimic, nu doreste si nu asteapta nimic.".

Cu toate acestea, Cioran are respectul meu pentru modestia sa, pentru dificultatea exprimarii verbale a conceptiilor personale despre viata; cred ca el a existat pentru a scrie, nu a vorbi-si cred ca asta e de apreciat:)



*Si nu ar fi nebunia o scapare din mizeriile vietii?*
*Dispretuiesc in aceasta gandire absenta riscului, a nebuniei si a pasinunii. Cat de fecunda este o gandire vie, pasionata, in care lirismul circula ca sangele in vine!*
*Am cel mai mare dispret pentru acei care rad de sinuciderile din iubire, deoarece acestia nu inteleg ca o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeste o anulare a fiintei lu, o pierdere totala de sens, o imposibilitate de fiintare*
*N-am admiratie decat pentru doua categorii de oameni: pentru acei care pot oricand innebuni si pentru acei care in fiecare clipa se pot sinucide*
*Cum sa mai ai idealuri cand exista pe acest pamant orbi, surzi sau nebuni? Cum sa ma bucur de lumina pe care altul n-o poate vedea sau de sunetul pe care altul nu-l poate auzi?*
*Regretul meu este ca diavolul m-a ispitit atat de rau...Dar nici Dumnezeu nu m-a iubit*
*Cred ca forma cea mai esentiala a iubirii este iubirea dintre barbat si femeie, care este nu numai sexualitate, ci implica un complex intreg de stari afective a caror fecunditate este destul de sesizabila. Ma intreb: s-a sinucis cineva pentru Dumnezeu, pentru natura, pentru arta?*
*In lumea aceasta inca n-a murit nimeni de suferinta altuia.Iar acela care a zis ca moare, n-a murit, ci a fost omorat*

Ma duc sa citesc Mercier si Camier.
bisous, maya :)