In fiecare dimineata aflu de la ai mei ca am avut un speech cu mine si nu numai. Azi noapte, spre exemplu, vorbeam cu Carla in engleza si radeam :)).Insa mi-au spus ca nu prea se intelegea ce ziceam. God damn it:| In alta seara cica m-am trezit urland "Unde-s pixurile, unde-s pixurile?" apoi m-am intins la loc si dupa o secunda m-am ridicat iar "Aaa! sunt pe birou!" :| :)) Chestia amuzanta e ca eu nu-mi amintesc nimic, dar ma si sperie in acelasi timp.
Am dat un search pe google.com si io-te ce-am gasit:
"Dar ce înseamna vorbitul în somn din punct de vedere psihologic? (...) Se stie ca somnul presupune „adormirea” constiintei. Inseamna ca alta instanta decat constiinta este „la putere” în timp ce dormim. E vorba de subconstient. De aceea, somnul a fost si este considerat, pe buna dreptate, ca fiind o portita catre caile misterioase ale inconstientului. Somnul ne este foarte „fidel”, pentru ca reprezentarile, gandurile si franturile de viata care se transforma în vise sunt tot ale noastre, doar ca mai mult sau mai putin constientizate. Daca aveai impresia ca toate lucrurile carora nu le dai importanta se pierd undeva în eter, esti departe de adevar. De fapt, tot ce te înconjoara are mai mult sau mai putin un ecou psihologic în tine. Tot ceea ce, la un nivel constient, poti sa îndepartezi din ganduri, din raza ta vizuala sau din simtiri, nu dispare cu totul, ci este împins în mod abil în zona subconstientului, unde se va „decide” ce se întampla cu continutul respectiv. Practic, tot ceea ce este gandit, simtit, trait într-o zi constituie un potential material pentru visele tale. Faptul ca noaptea toate barierele constiente cad înseamna ca în timpul somnului ai acces la tot ce nu ai „permis” în timpul zilei sa te tulbure."
Dar, Carla, ce cautai tu in subconstientu meu? Dar pixurile?
"Ti se intampla si tie?
Nu te auzi vorbind, dar cei din familie iti pot spune. Crede-i: de obicei, persoanele care vorbesc in somn nu isi amintesc acest lucru dimineata. Oricum ar fi, nu e o tragedie. Ai fi printre cei 4% dintre adultii care sufera de somnilocvie. Normal ca te intrebi ce e de facut. Un tratament nu exista, dar specialistii iti recomanda urmatoarele: sa te bagi in pat la aceeasi ora, sa dormi suficient in fiecare noapte, sa nu exagerezi cu mancatul la cina si sa incerci sa elimini factorii de stres din viata ta."
Deci nu e o tragedie. Si iar aflu ca-s o exceptie:)) (4% e un procent foarte mic)
Oricum o sa incerc sa urmez sfaturile alea cu dormitu' , mancatu', ca altfel cine stie ce mai scot pe gura :))
mood today : Nina Simone: Sinnerman
bisous, maya :)
Ma nu am chef sa citesc citatele alea...dar eu ti-am zis ca ai venit taaare ciudata din Belgia. Ai grija! :))))
RăspundețiȘtergerecred ca aia v au drogat acolo:)) dar oricum si eu vorbesc in somn asa ca stai fara grija numai ca eu zic`` bhaaaaaaa ursuuuuuuu urssssuuu da toporu`` :))
RăspundețiȘtergereursu ataca leu':)) pfiu, cunosc inca o persoana din cei 4%
RăspundețiȘtergereda si cate nu mai zic eu insomn cred ca romane :)) dar naiba ca zic astia mereu ca nu inteleg ce zic :-< dar faza cu ursu a fost tare odata cik injuram in somn dar asa frumos si se speriasera ai mei:))
RăspundețiȘtergereeu d-asta vreau sa ascult de sfaturile alea, sa nu care cumva sa vb frumos in somn :))
RăspundețiȘtergereehh pune si u un plasture pe gura si gata rezolvi problema asta e cel mai bun sfat :))
RăspundețiȘtergerestii ce? mai bine sa m auda injurand decat sa mi stric eu somnu' :)) (si sa le stric lor somnu')
RăspundețiȘtergerepai da ce naiba :)) doar ce se zice in vis nu trebuia bagat prea mult in seama adik sa nu se supere lumea daca zici ceva urat de ei, ca doar nu esti u ci doar subconstientul tau :D
RăspundețiȘtergerece vina am eu daca subconstientul meu te uraste :))
RăspundețiȘtergerema uraste subconstientul tau dar constiinta ta ma iubeste:))
RăspundețiȘtergereclaaar:x (stiam eu ca exista ceva ce ma impiedica sa te iubesc:)) )
RăspundețiȘtergerepai uite ca aqm ai aflat :))
RăspundețiȘtergereda, merci ca m-ai indrumat pe calea adevarului :))
RăspundețiȘtergere